Cum să menţinem frumuseţea parchetului laminat?

Parchetul laminat nou formează o suprafaţă splendidă în locuinţă, dar frumuseţea sa se păstrează doar cu îngrijire şi întreţinere continuă. Urmând următoarele sfaturi, Vă veţi putea bucura timp îndelungat de aspectul desăvârşit al podelei Dumneavoastră.

 

 

5996285525206-laminalt-padlo-woodstep-imperial-8mm-teak-honey-enterior-01.jpg

 

Parchetul laminat proaspăt montat nu se spală imediat. După montaj trebuie să treacă cel puţin şapte zile până la prima curăţare cu mopul. Chiar şi mai târziu, este foarte important să nu se folosească apă din abundenţă, mopul trebuie să fie doar umed. Pentru cel mai bun rezultat, Vă recomandăm să folosiţi soluţie de curăţare pentru parchet laminat şi un mop special. Folosirea soluţiei de curăţare este foarte uşoară şi economică: se adaugă conţinutul unui capac la 10 litri de apă. Podeaua laminată, datorită proprietăţilor sale, nu reţine murdăria, de aceea nu necesită curăţare agresivă.

 

În utilizarea zilnică, se recomandă evitarea purtării murdăriei zgrânţuroase prin casă, pentru că particulele tari pot zgâria suprafaţa parchetului. La fel, orice lichid vărsat pe parchet trebuie îndepărtat în cel mai scurt timp posibil. Pentru a împiedica pătrunderea umezelii între plăcile de parchet, se recomandă aplicarea unui material de etanşare între canturi în faza de montaj. Dar pentru încăperile într-adevăr ude, umede, cum ar fi o baie sau o bucătărie, este mai indicată alegerea unei podele rezistente la apă.

 

Podelele pot fi deterioarate şi de picioarele mobilelor din cameră. Pentru a evita apariţia zgârieturilor, se pot monta mici protectoare din pâslă pe picioarele meselor, scaunelor, dulapurilor etc. Dacă aveţi scaun de birou în cameră, este recomandat să schimbaţi roţile de plastic cu roţi de silicon, respectiv să utilizaţi un suport special pentru scaune ergonomice. Fiind transparent, acesta nu strică aspectul parchetului, şi se poate decupa la forma şi dimensiunea dorită.


Dacă aveţi deja mici zgârieturi, imperfecţiuni pe stratul de suprafaţă, le puteţi corecta cu baghetele de ceară pentru repararea suprafeţei podelelor. Acestea sunt disponibile în diferite nuanţe, pentru a se asorta cât mai bine la culoarea parchetului.

Urmând aceste sfaturi, Vă promitem că parchetul Dvs. va rămâne la fel de frumos pentru o perioadă lungă!

Pin It

Aveţi nevoie de consultaţie pentru alegerea potrivită?

Vă invităm la o cafea, și între timp colegii noștri vă ajută să găsiţi soluţia potrivită!

Magazine

Doriţi să beneficiaţi de o reducere de preţ chiar și de 50%?

Aplicaţi pentru un card de fidelitate Diego, și cumpăraţi produse la preţuri promoţionale!

Solicitare card de fidelitate