Tapet pentru bucătărie?

Să spunem drept, mulți nu vor să pună tapet în bucătărie fiindcă tapetul se murdărește ușor și este imposibil de curățat. Este adevărat că materialul tapetului în general este destul de fragil, nu rezistă la lovituri, se deformează și se decolorează la cald.

 

tapet design pentru bucatarie.jpg

 

Contrar acestor proprietăți, tapetul este un element decorativ care poate fi folosit cu ușurință și în bucătărie. Materialele moderne, recent apărute, pot fi montate  fără probleme și în bucătării, unele din ele fiind lavabile, ușor de curățat. Hai să recunoaștem, în cele mai multe bucătării nu se gătește atât de intens încât tapetul să fie în pericol iminent. 

 

Pentru a crea un design adecvat spațiului, merită luată în calcul  tapetarea bucătăriei. Dacă ți se pare prea îndrăzneață ideea, atunci tapetează doar cu o fâșie decorativă pe perete. Pentru protejarea tapetului în zonele periculoase există mai multe posibilități, printre care acoperirea tapetului cu sticlă transparentă sau intercalarea unei suprafețe de faianță cu modele asemănătoare.

 

Culori și modele de tapet în bucătărie

 

Nu trebuie să te sperii de nicio idee exclusivistă. Pereții din bucătărie, în cea mai mare parte, sunt acoperite de mobilă și polițe cu ustensile. În cazul în care consideri că este prea mult tapetezi toti pereții, atunci pune tapet în bucătărie doar pe un perete, cel care este vizibil din dreptul ușii. Să nu te sperii de culori stridente și modele complexe, mobila din bucătărie oricum va estompa totul.

Fiind o încăpere destul de limitată ca spațiu, trebuie gândit bine ce fel de tapet pui în bucătărie. Acum este la modă contrastul alb-negru, în special cu modele cu dungi sau buline negre pe fond alb. Dar, la fel de bine, se recomandă modelele florale de culoare metalică (argintiu, auriu pe un fond gri sau alb).

 

Dacă aveți o bucătărie în stil american, fiind în comunicare cu livingul, cu sala de mese, poate parțial și cu holul casei, atunci inevitabil trebuie ales un tapet în bucătărie care să facă trecerea lină cu designul spațiilor alăturate.

 

Tapet exclusiv în bucătărie?

 

Dacă ești hotărât și îți plac provocările, atunci poți alege un tapet în bucătărie care să sară în evidemță! Un tapet în culori stridente, cu modele geometrice mari, este senzațional în spații mici.

 

tapet bucatarie.jpg

 

Este adevărat că tapetul în bucătărie nu este un lucru obișnuit, dar dacă alegi materialul potrivit și ai grijă să decorezi cu el numai acolo unde nu există pericol de deteriorare, poate schimba complet aspectul acestei încăperi atât de des folosită. Completat cu o pardoseală de calitate, mobilier practic și cu bun gust, va fi cu siguranță locul unde gătitul va fi un hobby, nu o sarcină.

Aveţi nevoie de consultaţie pentru alegerea potrivită?

Vă invităm la o cafea, și între timp colegii noștri vă ajută să găsiţi soluţia potrivită!

Magazine

Doriţi să beneficiaţi de o reducere de preţ chiar și de 50%?

Aplicaţi pentru un card de fidelitate Diego, și cumpăraţi produse la preţuri promoţionale!

Solicitare card de fidelitate